In urma cu cateva saptamani am participat la concursul de retete „Neaos, de la fiecare” organizat de Amintiri Gustoase cu o selectie de retete romanesti marca „Inspiratie la fix”.
Cateva dintre ele s-au dovedit pe placul juratilor, retetele Vintage ParizBurger si Romanian Club Sandwich fiind chiar mentionate de catre Dragos Vasile intr-una dintre postarile sale pe pagina de Facebook. Odata cu unul dintre premii, obtinut in urma jurizarii, am primit si o invitatie la noua editie de workshop #AmintiriGustoase, gazduit de Vinalia – Conacul din Ceptura.
Aflat la cea de-a treia editie, ospatul culinar cu bucate neaose pentru pasionatii de bucatareala si bun gust s-a dovedit a fi un real succes.
Dar sa o iau cu inceputul.
Vremea usor racoroasa, de toamna tarzie autentica, insa este bine ca totul se desfasoara la interior… Ei, nu chiar totul: Ghita este inca la rotisat in tihna peste ciubarul de jar. In jur, oameni faini, veseli incep sa se adune fiecare cu povesti despre bucate, despre ce a fost, despre ce va urma. Apar organizatorii, sunt prezentati Chefii, este anuntata tema, prin urmare workshopul marca #AmintiriGustoase poate sa inceapa!
In editia din acest an amfitrion este Chef Liviu Lambrino (brasovean de-al meu), care alaturi de cinci super-coordonatori: Chef Alex Cirtu, Prajiturici si altele, Retete cu Laura Laurentiu, Ciprian Muntele si Alina Muntele (Ciocolata si Vanilie), a pregatit un meniu cu bucate neaose realizat gratie bucatariei multifunctionale puse la treaba de Electrolux.
Cu echipele stabilite, am trecut la executia meniului:
Bulz reinterpretat (Delaco) cu oua de prepelita, branza de capra, smantana cu usturoi copt, trufe si jumari, atelier coordonat de catre Chef Alex Cirtu.
Chiftea in pesmet crocant cu fasole frecata si texturi de ceapa (Gama Lidl Romania) marca Dana Burlacu Visternicu – Prajiturici si altele.
Ciorba ardeleneasca cu cartofi, afumatura (Matache Macelaru), tarhon si smantana din caietul de Retete cu Laura Laurentiu, unde cu mare mandrie mi-am adus aportul.
Porcul rotisat a fost insotit de varza coapta pe gratar, unsa cu miere, usturoi si mustar & crocant picant cu nuca, sos de vin cu struguri totul sub bagheta lui Ciprian Muntele.
Desertul nu putea fi decat unul pe cat de inedit, pe atat de surprinzator, o Coliva AG2023 cu blat din biscuiti, crema iute de unt, mac si dulceata de rosii, sos fin cu cafea powered by Nespresso si coordonat de catre Alina Muntele.
Momentele de pauza au fost hidratate de AQUA Carpatica si energizate de catre un pahar cu vin de la Crama Vinalia.
Mobilizarea si serviabilitatea gazdelor au contribuit pe deplin la reusita evenimentului completat de un tur al cramei si prezentarea procesului de vinificatie, urmate de o oprire in sala de degustare unde am savurat sortimente de vin acompaniate de platouri cu branzeturi maturate, fructe proaspete si confiate si paine aromatizata.
Si cine putea sa spuna mai bine aceste povesti ale calatoriei strugurilor in drumul lor catre cel mai bun vin, nimeni altul decat sufletul acestei afaceri, antreprenorul Tiberiu Bardan, un pasionat de masini si licori bahice deopotriva, o gazda calda si faina care a fost tot timpul in mijlocul invitatilor si alaturi de ei.
As lasa cateva cuvinte si despre vinurile degustate in crama cat si pe tot parcursul evenimentului insa gasesc ca este mai potrivit sa va indemn sa le incercati prin achizitia la preturi de producator de la locatie sau din wineshop-ul electronic. Va asigur, nu veti regreta.
Seara s-a incheiat cu o cina in care am devorat preparatele pregatite de cele cinci echipe, cu schimburi de povesti reale si like-uri, cu amicitii noi legate cu vechi prieteni virtuali, cu planuri pentru evenimente viitoare.
Dupa cum se stie, vinul cel bun se serveste cu mancare gustoasa si cu oameni dragi la masa iar aici, la Ceptura, toate au fost la superlativ. Sunt multe note de 10 care ar trebui impartite in urma evenimentului, insa cu siguranta una dintre ele apartine gazdelor. Asadar, Vinalia – Conacul din Ceptura, nota 10 (zece), cu felicitari!
ENJOY OUR RIDE!
- Tapassio – Pasiune pentru tapasuri mediteraneene si unguresti
- R Box Forest – casuta suspendata dintre copaci
- Supa crema de rosii si toast cu branza
- Cartofi prajiti la Actifry
- Salata cu piept de rata, orez negru, portocala si rodie